Folclor şi artă populară

Se vorbește des despre faptul că locuitorii acestui ţinut sunt mândri de portul și obiceiurile lor. Așa e, dar mai e ceva. Ei își preţuiesc obiceiurile și se bucură să-și poarte straiele de sărbătoare, iar toate astea sunt păstrate cu grijă.

Vecinătăţile au fost tipare în care oamenii locului au pus satul ca să-l gospodărească mai bine, un soi de administraţie proprie împărţită pe pâlcuri de case, iar nevoile comune erau trecute împreună căci vecinătatea lucra pentru toţi. Conducerea revenea unui comitet de trei membri, patronat de un tată de vecini. El judeca supărările și gâlcevile dintre săteni și propunea formule de împăcare ce erau respectate. În timp, vecinătăţile s-au transformat în adevărate case sătești de ajutor reciproc. Un casier colecta cotizaţii, iar comitetul acorda împrumuturi. Organizarea era riguroasă și copia harta satului. Chiar și la foșnic, cum era numită în unele locuri Întâlnirea Vecinătăţilor din noaptea de anul nou, mesenii respectau ordinea caselor și se așezau vecin lângă vecin de parcă ar fi așternut la masă uliţa și gospodăriile înșirate pe ea. După 1859 românii din Imperiul Austro Ungar au mutat întâlnirea din decembrie în ianuarie ca să poată sărbători și ei Unirea Principatelor Române.

Jurământul Suratelor și al Fârtaţilor e învăţat și azi de copiii, iar după ce știu vorbele, le rostesc în ziua sorocită. Aceeași, de multe generaţii. Astfel copiii primesc o identitate comună ca recunoaștere a maturizării lor și a faptului că aparţin satului. Așa ei nu mai sunt doar Ioana, Vasile, Gheorghe, Măria ori Ion al lui Cutare, ei sunt fârtaţii și suratele satului. Așa învaţă că e bine, ca peste ce ţi-a dat Dumnezeu ca neamuri de sânge, să ai sprijin și de la prietenii vechi cu care te-ai prins prima dată-n horă, jucându- te.

Ziua legământului e aleasă ca să fie un început, după înţelesuri lumești, dar să fie binecuvântată și de cer. E 9 Martie, iar biserica sfinţește ziua cu praznicul celor 40 de Mucenici, iar sătenii au credinţa că acum se deschid porţile cerului. Tot acum încep Moșii de primăvară și e o zi a prefacerilor de care oamenii își leagă speranţe. Vecinătăţi, Surate și Fârtaţi... și mai sunt și altele, dar poate sunt de ajuns să înţelegi de ce nu sunt uitate jocurile și cântecele, de ce la nuntă toate se petrec ca ntr-un basm cu „ a fost odată...”, iar lumea satelor e, încă, mai bogată.

mai mult ↓
  • Port popular în zona Rupea

    Portul specific zonei Rupea

    Hainele „ăle bune“ de Rupea sunt ușor de recunoscut pentru că garoafa roșie de pe clop și legătura de gât neagră, cu cănace Și ciucuri la colţuri, răsucită și trasă prin inel, nu se văd la flăcăii de prin alte locuri, la fel cum „șurţe“ de mătase neagră înflorată, peste fuste negre, n-au alte fete. Cioarecii de dimie albă erau băgaţi de băieţi în cizme, iar peste cămașa lungă aveau chieptarul. Fetele purtau ia ţesută din bumbac, ghete-nalte și negre, iar chieptăriţa lor, ca și chieptarul fecioresc, era din piele de oaie argăsită și brodată cu fir de arnici roșu și negru. Iarna se-mbrăca un rekel de postav negru, iar la colindat pe căciulă stătea vrâsta bogat împodobită.

    detalii

  • Mire, mireasă și nănașă

    Obiceiuri de nuntă în zona Rupea

    Nunta ţărănească de la Rupea e un basm, cu nuntași împărţiti în oastea mirelui și oastea miresei și cu personaje ce vorbesc doar în rime. Începutul e domol, pentru că oștile nu se-ntâlnesc. Mirele, voinicii și crainicul său, vin spre casa miresei pe cai, iar restul oastei și muzicanţii fac parte din pedestrime. Mireasa e îmbrăcată de neveste pricepute pentru că nimic din costumul de mireasă nu se îmbracă ușor, nici pieptănătura-mpletită cu panglici nu-i lesne de făcut, iar bortele cu păuni, ce se prind în părul miresei, cer mare meșteșug.

    detalii

  • Meşter popular Ţesătoare

    Meşteşuguri specifice

    Războiul de ţesut era fabrica de textile a ţăranului, pentru că unealta și priceperea nevestelor îi îmbrăcau pe toţi ai casei, ba umpleau și lăzile de zestre, iar lepedeele, pledurile și ștergarele, tot ce era postav, pânză sau ţesătură de lână ieșea de la război. Pentru asta iţele se-ncărcau cu fire bine așezate iar mâinile umblau harnice cu suveica și brâgla, în timp ce picioarele nu osteneau să calce iepele, cele patru pedale ale războiului. Dar pentru toate astea, mâinile mai aveau de lucru destul cu fusul și furca de tors.

    detalii

Vizitatorul nr. 121479
www.inforegio.ro
Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
© Parteneriatul între Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului